o publicaţie a Fellowship of Friends

Esenţă şi personalitate

Partea din noi care poate fi prezentă şi se transcende pe sine conştient este ceea ce sistemul numeşte esenţă. După cum a spus dl. Ouspensky: “Somn, trezire, conştienţă—toate acestea nu se referă la personalitate, se referă la esenţă. Adevărata dezvoltare este în esenţă”.

Esenţa reprezintă cine anume suntem atunci când ne naştem: rasa, chimia noastră fizică, tendinţele şi talentele noastre, precum şi modul în care răspundem lumii exterioare. De exemplu, fiecare dintre noi are înclinaţii diferite spre lucruri ca munca fizică, sportul, călătoriile, studiile, afacerile, artele. Înclinaţiile noastre naturale şi preferinţele noastre nu sunt ceva ce învăţăm. Ele fac parte din ceea ce suntem.

Personalitatea, pe de altă parte, este ceea ce devenim. Este tot ceea ce învăţăm, tot ceea ce ne învaţă alţii, tot ce imităm. De exemplu, învăţăm comportamentul social, deprindem profesii şi calificări, şi imităm opinii, poziţii ale corpului şi expresii ale feţei. Toate acestea vor constitui o viaţă imaginară proprie ca personalitate care, gradat, va înlocui esenţa. Devenim complicaţi artificial şi pierdem contactul cu natura noastră simplă.

Putem vedea esenţa la copii, care sunt încă inocenţi, puri şi interesaţi de tot ce este în jurul lor. Ei nu sunt ostentativi sau preocupaţi de ei înşişi. Ei nu trăiesc pentru mâine. Ei există, simplu, aşa cum sunt în momentul prezent. După cum subliniază Robert Earl Burton, “Copiii văd ceea ce se află în jurul lor, pe când adulţilor li se pare neatractiv.” Şi asta deoarece starea internă a copiilor este foarte apropiată de a treia stare de conştienţă. Diferenţa constă în faptul că starea de conştienţă a copiilor nu include atenţia divizată şi astfel ei se află într-o stare de fascinaţie, nu de prezenţă.

Esenţa în forma ei pură este o stare simplă, fără conştienţă de sine. Pe când personalitatea constă din funcţii care includ majoritatea ‘eu’-rilor, atitudini, prejudecăţi şi comportament. Aceste funcţii au un scop, dar nu pot fi conştiente de ele însele; acestea nu pot fi prezente. Pe când starea de esenţă, totuşi, poate deveni prezentă prin divizarea atenţiei. Aceasta poate observa funcţiile şi poate fi conştientă de sine atunci când le observă. După cum ne aminteşte adesea dl. Burton, “Nu sunteţi ceea ce observaţi. Sunteţi ceea ce observă”. Pe măsură ce starea de esenţă devine conştientă de sine, prezenţa se transformă în stări superioare de conştienţă.

Pentru ca să se întâmple acest lucru, unele funcţii ale personalităţii trebuie să susţină esenţa în efortul de a fi prezentă. De exemplu, partea superioară a personalităţii constă din majordom şi părţile intelectuale ale centrilor care generează ‘eu’-ri de lucru. Aceste părţi nu pot fi prezente ele însele dar pot promova prezenţa dând un impuls esenţei în acea direcţie. Acestea pot constitui un sprijin, astfel încât esenţa să poată învăţa să fie prezentă în mod independent. După cum spune dl. Burton, “Dezvoltarea personalităţii constă din adevărata personalitate care dezvoltă ‘eu’-ri de lucru şi din esenţa care doreşte să fie prezentă”. El mai adaugă că ‘eu’-rile de lucru în sine nu sunt suficiente; că esenţa trebuie să răspundă acestora şi efectiv să fie prezentă.

Mr. Ouspensky arăta că, în ordinea corectă, personalitatea este un scut pentru esenţă, protejând-o de influenţe planetare dăunătoare şi de modificări extreme ale climei. Aceasta este şi mai adevărat din punct de vedere intern, unde lucrul corect al personalităţii este să protejeze esenţa de influenţele mecanice ale imaginaţiei, identificării, şi emoţiilor negative care, toate, corup esenţa şi o împiedică să fie prezentă.

În măsura în care personalitatea permite manifestarea ‘eu’-rilor mecanice, ea este numită falsă personalitate, deoarece întăreşte ceea ce este imaginar şi fals în noi. Dar în măsura în care respinge mecanicitatea şi promovează prezenţa, ea este numită adevărată personalitate deoarece hrăneşte ceea ce este adevărat - prezenţa divină a sinelui nostru real. Cu ajutorul adevăratei personalităţi ne putem diviza atenţia şi, prin atenţie divizată, ne putem întoarce la starea de esenţă dar, de această dată, cu prezenţă conştientă. Pentru a-l cita pe Hafiz, “Cel Iubit, cu mâinile lui, ca un copil preţios, se ridică pe Sine în tine”.

   English        Deutsch      Espanol      Français

   Italiano       Magyar       Portugues     Rusă

1— O introducere în sistem
• Sistemul reprezintă cunoaştere veche, obiectivă
• Microcosmosul om se poate transcende pe sine
• Şcolile folosesc metode precise de trezire

2— Cei patru centri inferiori (necesită audierea prelegerii 1)
• Observarea funcţionării centrilor inferiori
• Recunoaşterea momentului în care centrii inferiori înlocuiesc prezenţa
• Folosirea centrilor inferiori pentru a atinge centrii superiori

3— Promovarea şi prelungirea prezenţei
(necesită audierea prelegerii 1 şi 2)
• Dezvoltarea majordomului şi a părţilor intelectuale ale centrilor
• Centrul instinctiv ca ‘minte aflată în spatele maşinii’
• Modalităţi specifice de a promova şi prelungi prezenţa

Trimite mai departe acest număr
Poţi trimite mai departe buletinul oricui interesat de a învăţa mai mult despre a Patra Cale şi Fellowship of Friends.

Înscriere
Mergi la formularul de înscriere.

Trimite-ne comentariile tale
Este acest buletin folositor? Scrie-ne folosind formularul de răspuns.

Uită-te la numere anterioare

Încetarea înscrierii
Foloseşte link-ul safely unsubscribe din partea de jos a buletinului.