Transformarea Suferinţei

“Maurice Nicoll spunea că ‘Nimic nu face un om mai asemănător lui Dumnezeu decât suferinţa’. Aş adăuga că nimic nu face un om mai asemănător lui Dumnezeu decât transformarea suferinţei.” Robert Earl Burton

În procesul de a încerca iar şi iar să-ţi aminteşti de tine însuţi apare, natural, întrebarea: cum să fac să continui să-mi amintesc de mine însumi mai mult de câteva secunde sau câteva minute, în situaţia cea mai bună? Cum să prelungesc prezenţa? Pe a Patra Cale, aici este locul unde intervine şocul conştient al transformării.

Ideea din spatele transformării este aceea că suferinţa creează o presiune care, atunci când este utilizată corect, poate risipi imaginaţia şi perpetua amintirea de sine. De obicei, cu cât este mai mare suferinţa, cu atât mai mult vrem să o evităm. Totuşi, în termenii trezirii, suferinţa furnizează o ocazie unică datorită impactului pe care îl are asupra stării noastre mecanice. Dacă suntem adormiţi, energia suferinţei ne adânceşte somnul. Dacă însă suntem prezenţi, energia suferinţei ne poate ajuta să întărim amintirea de sine.

Când suferinţa ne iese în cale, dacă facem un efort conştient de a nu ne identifica cu aceasta, dacă nu o respingem, nu avem resentiment şi nu o blamăm, atunci ea poate lucra în favoarea noastră ca un catalizator sau ca o a treia forţă pentru conştienţă. Ne poate ajuta să fim mai prezenţi. Aşa cum remarcă Robert Earl Burton, acesta este înţelesul ascuns al suferinţei. Transformarea adevărată posedă un factor de trezire.

Poate suna ciudat, totuşi transformarea este dificil de obţinut deoarece avem tendinţa de a refuza şi evita suferinţa de orice fel, fie că este vorba de o iritare minoră, sau de o întâmplare ce ne poate ameninţa viaţa. La fel cum maşina preferă tihna imaginaţiei în locul efortului de amintire de sine, tot aşa ea preferă comfortul şi plăcerea în locul durerii, necazului sau tulburării. Dintr-un punct de vedere obişnuit, este normal, pentru că a răspunde diferit şi a îmbrăţişa suferinţa în loc să ne opunem acesteia, ar însemna să mergem împotriva legilor Naturii, ceea ce explică din ce cauză transformarea este atât de rară.

Aminirea de sine ne permite să folosim momentele propriei vieţi pentru a promova prezenţa; iar transformarea ne permite să folosim perioadele de suferinţă pentru a prelungi prezenţa. Pentru a transforma suferinţa trebuie să începem prin a ne aminti de noi înşine, adică este nevoie să fim prezenţi la suferinţa prin care trecem fără a o respinge sau nega. Unele ‘eu’-ri pot susţine acest efort, dar şi mai multe se vor opune şi vor face tot posibilul să împiedice aceasta. Cu cât mai puternică suferinţa, cu atât mai dificil este să rămâi în amintire de sine.

De ce este aşa? Cea mai mecanică reacţie la suferinţă constă în a avea emoţiile negative. Când întâmpinăm suferinţă reală ne simţim răniţi, furioşi, demni de milă, înfrânţi. Observarea dovedeşte totuşi că emoţiile negative ne prelungesc suferinţa şi deturnează suferinţa reală într-o suferinţă imaginară: ne retrăim experienţa iar şi iar, în somn. Ne-exprimarea şi ne-identificarea cu emoţiile negative ce apar în faţa suferinţei, ne oferă o şansă de a separa conştienţa de funcţii iar această separare este ceea ce face posibilă transformarea - şi trezirea.

Lucrul cu transformarea

Aşa cum s-a spus, transformarea nu poate lucra până nu ne eliberăm de întreaga suferinţă imaginară care întăreşte emoţiile negative. Lucruri ca a te plânge, a critica, suspiciunea, gelozia, îngrijorarea – toate formele de imaginaţie negativă şi identificare ce nu servesc alt scop decât de a ne distrage de la a fi prezenţi la realitatea momentului. Suferinţa imaginară, deşi apare des, totuşi nu duce nicăieri şi nu schimbă nimic. Suferinţa reală – cum ar fi boala, durerea, supărarea sau devastarea emoţională – se întâmplă mult mai rar. Dar când apare este încărcată cu o intensitate care poate susţine prezenţa. De aceea dl. Ouspensky recomandă: “În momentul când suferi încearcă să-ţi aminteşti de tine însuţi”.

Acest efort începe prin a renunţa la suferinţa imaginară - prin a nu exprima iritare şi nerăbdare, prin a nu te plânge sau critica, a nu fi îngrijorat, a nu blama şi, mai presus de toate, fără a te autocompătimi - şi a o înlocui cu efortul de divizare a atenţiei. Eforturi zilnice de acest fel, de a alege prezenţa în locul suferinţei imaginare, reprezintă modalitatea de a întări amintirea de sine şi de a transforma starea noastră din somn în trezie.

În somn, cei patru centri inferiori nu pot distinge între suferinţă reală şi imaginară aşa că răspund la ambele prin identificare şi emoţii negative. În acelaşi timp, amintirea de sine răspunde la ambele tipuri de suferinţă prin eforturi continue de divizare a atenţiei. Ea foloseşte suferinţa mare sau mică drept carburant pentru a susţine şi prelungi starea de prezenţă fără cuvinte ce caracterizează funcţionarea centrilor superiori. După cum spunea Robert Burton, “Transformarea şi neidentificarea cu suferinţa ne deschide toate posibilităţile. Cu cât mai mult transformi suferinţa, cu atât mai mult apare sufletul tău.”

1— Bazele celei de a Patra Căi
• Cunoaşterea de sine · Niveluri de conştienţă
• Omul ca maşină· Conştienţă, voinţă şi unitate
• Obstacole în calea trezirii · Trei linii de lucru

2— Teoria centrilor (necesită audierea primei lecturi)
• Cei 4 centri inferiori
• Centrul sexual
• Centrii superiori
• Sufletul, spiritul

Trimite mai departe acest buletin
Poţi trimite mai departe buletinul oricui interesat de a învăţa mai mult despre a Patra Cale şi Fellowship of Friends.

Înscriere
Mergi la formularul de înscriere.

Dacă ai probleme cu listarea
Dacă marginea dreaptă este tăiată, ajustează setarea "page setup" din programul tău de email. Poţi lista buletinul şi direct din website-ul nostru (mergi la arhive). Dacă vei continua să ai probleme, contactează-ne.

Trimite-ne comentariile tale
Poţi folosi formularul de răspuns.

Vezi numere anterioare
Mergi la arhive.

Încetarea înscrierii
Foloseşte link-ul ‘safely unsubscribe’ din partea de jos a buletinului. .