Prezenț㠕 Trezire • Conștienț㠕 Cunoaștere de sine • Evoluție Vol 1, No 6 • NOIEMBRIE 2004
A fi prezent Trimite mai departe acest buletin
O publicație a Fellowship of Friends  http://www.beingpresent.org/


Identificarea

“Un om care se identifică cu orice nu este capabil să-și amintească de sine. Pentru a-ți aminti de tine însuți este mai întâi necesar să nu te identifici.” George Gurdjieff

Dl. Gurdjieff explică faptul că atunci când privim la ceva suntem conștienți de acel lucru, totuși cea mai mare parte a conștientizării merge către ceea ce observăm. Foarte puțin merge către conștientizarea noastră, ca observator. Această condiție, pe care a Patra Cale o numește identificare, este opusă amintirii de sine. Cu amintire de sine, atenția este divizată și devenim conștienți de două lucruri simultan: obiectul respectiv și noi înșine privindu-l.

Când atenția nu este divizată, putem deveni identificați cu orice: cu noi înșine, cu imaginația noastră, cu alți oameni, cu trecutul sau cu viitorul, banii, sexul, politica, sănătatea, injustiția… și lista continuă. Identificarea se petrece atunci când suntem prea absorbiți de ceva anume, ca atunci când suntem agitați, grăbiți sau argumentativi. Pare mai puțin evident, dar identificarea este la fel de constantă atunci când mergem, vorbim, mâncăm, citim, privim la televizor sau lucrăm la calculator. Atenția noastră este atât de atrasă de subiect încât conștiența noastră dispare în acesta.

A fi ca hipnotizat este doar o față a identificării. Ea poate de asemenea să stârnescă impulsivitate, imperiozitate sau frenezie. Gradul și forma de identificare pot merge de la apatie la eficiență, de la nerăbdare la furie și se pot exterioriza în orice moment printr-o exprimare subtilă sau deschisă de emoții negative.

Paradoxal, identificarea ne face să ne simțim mai atenți și mai vii, deoarece orice vedem sau facem va antrena mai multă concentrare. Dar acest lucru se petrece întotdeuna în dauna divizării atenției. Chiar dacă suntem extrem de atenți, am pierdut percepția propriei persoane și a mediului care ne înconjoară. Simplul adevăr este că dacă suntem mai identificați, suntem mai puțin conștienți, chiar dacă ne simțim în mod justificat interesați, implicați sau productivi.


Lucrul cu identificarea

Să învingem identificarea nu înseamnă să ne pierdem concentrarea sau interesul. Înseamnă să nu lăsăm conștiența să se năruie și să dispară. Din fericire, putem învăța să recunoaștem când suntem identificați sau când devenim identificați și acesta poate fi un moment evocator pentru a angaja divizarea atenției; a face un pas înapoi față de subiectul identificării și a fi prezent.

Prin a nu exprima emoții negative, prin stăpânirea reacțiilor extreme și mai presus de toate, prin divizarea atenției, este posibil să părăsim identificarea și să o înlocuim cu amintire de sine. Indiferent de forma identificării, principala soluție este aceea de a fi prezent, în timp ce faci indiferent ce altceva. Ca sprijin, putem găsi un catalizator pentru divizarea atenției în mediul înconjurător, cum ar fi un obiect frumos, figura unei alte persoane, sunetul vocii ei, zgomote din jur, sau senzația propriului nostru corp. Acestea pot deveni unelte pentru reintroducerea atenției divizate. În multe cazuri, ajută de asemenea să încetinești ritmul, sau să faci o mică plimbare și să te concentrezi asupra efortului de amintire de sine.

Scopul nu este de a ignora sau evita subiecte ale identificării, ci de a depăși starea de identificare și reveni la prezență. Așa cum a spus Robert Earl Burton: “Pentru identificare, renunțăm la cea mai mare comoară a noastră, amintirea de sine”.


Legături utile pe website-ul nostru
• Vezi video-clipuri cu Robert Earl Burton
• Uită-te la lecturi sugerate despre a Patra Cale
• Vezi website-ul în limba ta (pagina de meniu)



Prelegeri introductive— lunar
Oferim o serie de prelegeri introductive gratuite, în multe orașe din lume. Pentru înscriere:
• Sună la telefonul nostru informativ din SUA (1-800-642-0212),
sau
• Localizează centrul cel mai apropiat.

1— Bazele celei de a Patra Căi
• Cunoașterea de sine · Niveluri de conștiență
• Omul ca mașină· Conștiență, voință și unitate
• Obstacole în calea trezirii · Trei linii de lucru

2— Teoria centrilor (necesită audierea primei lecturi)
• Cei 4 centri inferiori
• Centrul sexual
• Centrii superiori
• Sufletul, spiritul

3—Promovarea și prelungirea prezenței
(necesită audierea primei lecturi și a celei de a doua)
• Modalitați practice de a introduce și susține amintirea de sine



Informații despre a fi membru
Fellowship of Friends este o școală de a Patra Cale cu centre aflate în multe orașe din lume. Calitatea de membru este lunară. Pentru detalii contactează-ne:
• Localizează centrul cel mai apropiat.
• Trimite un email la contact@go-c.org

• Sună la telefonul nostru informativ din SUA 1-800-642-0212.

Centaur - bronz. Colecția Fellowship of Friends.

Reflecții
Omul este întotdeauna într-o stare de identificare, numai subiectul identificării se schimbă. Un om devine un obiect, o bucată de carne; el pierde chiar și cea mai mică asemănare pe care o are cu o ființă umană. Atât timp cât un om se identifică sau poate deveni identificat, el este sclavul a tot ce i se poate întâmpla.
George Gurdjieff
Devenim prea absorbiți în lucruri, în special când apare cel mai mic element emoțional. Aceasta poartă numele de identificare. Începe mai întâi cu interesul. Ești interesat de ceva, iar în următorul moment ești cufundat în acel ceva și nu mai exiști.
Peter Ouspensky
Sufletul poate fi creat printr-o lungă acumulare a celei mai rafinate forme de energie pe care organismul fizic o poate produce și cristalizarea acesteia prin efortul continuu de a deveni conștient de tine însuți. Dar omul obișnuit nu are încotro, risipindu-și energia… datorită fascinației cu el însuși și cu lumea ce-l înconjoară.
Rodney Collin
Lucrul tău dispare când devii identificat. Dacă nu ai grijă vei cheltui o mare parte din viața ta în identificare. Lucruri foarte mici te captează. Mașina ta se va identifica cu subiecte mici și mari, cu aceeași intensitate, atât de disperată este să submineze amintirea de sine.
Robert Earl Burton
Cine se grăbește nu ajunge niciodată.
Maestru Zen 
Astăzi am ieșit din toate problemele, sau mai degrabă am aruncat toate problemele, pentru că nu erau afară, ci înăuntru.
Marcus Aurelius
Îți văd mintea încurcată în noduri de la un gând la altul și dorindu-și tare mult să se elibereze.
Dante Alighieri
Gândește doar cu ce preț îți vinzi libertatea și voința.
Epictet
Nici un subiect omenesc nu este de importanță serioasă.
Platon



Contact
Scrie-ne la editor@go-c.org

Trimite mai departe acest buletin
Poți trimite mai departe buletinul oricui interesat de a învăța mai mult despre a Patra Cale și Fellowship of Friends.

Înscriere
Mergi la formularul de înscriere.

Dacă ai probleme cu listarea
Dacă marginea dreaptă este tăiată, ajustează setarea "page setup" din programul tău de email. Poți lista buletinul și direct din website-ul nostru (mergi la arhive). Dacă vei continua să ai probleme, contactează-ne.

Trimite-ne comentariile tale
Poți folosi formularul de răspuns.

Vezi numere anterioare
Mergi la arhive.

Încetarea înscrierii
Folosește link-ul ‘safely unsubscribe’ din partea de jos a buletinului. .


Fellowship of Friends
(fundație religioasă non-profit)
P.O. Box 100 · Oregon House, CA 95962
copyright © 2004 · toate drepturile rezervate

Nici o parte a acestui buletin nu poate fi copiată, retipărită sau reprodusă, sub nici o formă, fără permisiunea scrisă a Fellowship of Friends.