Vezi acest buletin în alte limbi Versiune printabilă
French    Hebrew   Romanian   Chinese    Arabic   Japanese


 
 
Aprilie-Mai 2007

copyright © Fellowship of Friends, Inc.


Zeul Dansului

Mișcarea se produce în timp, și totuși o singură mișcare te poate purta în afara timpului; o unitate a membrelor, mâini și picioare într-o mișcare iluminată, un dans al conștienței într-o nemișcare perfectă pe care numai prezența o poate crea. Școlile au folosit mișcarea fizică pentru a deschide poarta dintre mecanic și divin, folosind dansuri rituale, precum și controlul fizic suprem al dansului artistic pentru a promova conștiența prin mișcare și, deși acesta nu este singurul răspuns la dezvoltarea de sine, este foarte practic. Gurdjieff a folosit mișcarea ca un mijloc de trezire și spunea că, 'un om poate fi interesat să-și studieze mișcările, poate dori să-și observe mersul. Dar nu va reuși niciodată să facă aceasta pentru mai mult de un moment, dacă va continua să meargă ca de obicei.'

Observația sa ne poate da un impuls să ne studiem; putem observa astfel că majoritatea mișcărilor nu au nici un scop, de exemplu expresiile feței și gesturile mâinilor în timpul unei conversații. Apoi, există o mișcare pentru fiecare cuvânt, fiecare gând, iar mișcarea este exprimată automat, fără necesitate sau grație. După un timp de studiu, putem observa un întreg repertoriu al gesturilor și pozelor, multe dintre acestea fiind legate de importanța pe care ne-o dăm. Totuși, scopul nu este să eliminăm mișcarea nenecesară deoarece ar părea nenatural, și ar atrage și mai multă atenție. Ceea ce vrem să obținem este conștiență de sine, nu auto-negare. Scopul este să ajungem să facem mișcări conștiente, oricare ar fi aceste mișcări. Dacă avem tendința de a da din cap automat când altcineva vorbește, atunci putem încerca să reținem mișcarea până când vom ajunge să avem un control conștient al acesteia. Prin astfel de scopuri, participanții unei școli folosesc mișcarea ca vehicul al prezenței. În cele din urmă mișcarea ajunge să servească Centrii Superiori, antrenată într-un dans viu spre pragul vieții conștiente unde, tot timpul, Cel Iubit dansează.

 


Reflecții

O mie și una de nopți: De câte ori se așeza să se roage, apărea o vulpe care se așeza în fața lui și îi imita mișcările, distrăgându-l de la rugăciune.

Hafiz    Respirația ta este un ceas sacru, dragul meu - de ce să nu o folosești pentru a marca timpul cu Numele lui Dumnezeu? Nu permite ca mișcările tale prețioase să nu ducă nicăieri.

Shams: Mișcările sau dansul unui sfânt sunt ușoare și blânde.

O mie și una de nopți: Iubitul meu dansează, punând un picior în fața celuilalt.

Confucius: Să nu dai niciodată o sabie unui om care nu poate dansa.

Evanghelia gnostică, Faptele lui Ioan: Cine nu dansează nu știe ce se întâmplă; Amen.

Lalla: Dansează, Lalla, acoperită doar de aer. Cântă, Lalla, îmbrăcată cu cer. Uită-te la ziua strălucitoare! Ce haine pot fi mai frumoase sau mai sacre?

Rumi: Haideți, prieteni; Pregătiți-vă pentru dansul din cealaltă lume.

Abu Said  Sufistul dansează în extaz, pentru a găsi o cale către Cel Iubit.
 

Zeul Shiva, dansând în pragul Sinelui, arătând infinită grație și economie de mișcare, în timp ce strivește sinele inferior.


Evenimente viitoare

Tur ezoteric al muzeului Metropolitan, New York, SUA.
Următorul tur ezoteric al muzeului Metropolitan din Manhattan va fi vineri, 4 mai de la 7:00 la 8:00 PM. Pentru mai multe informații sunați la +1 (877) 755-0428 sau trimiteți un email la NYCInnerdev@gmail.com

Prelegeri deschise la Campinas, Brazilia.
O prelegere deschisă va avea loc sâmbătă 5 mai la 3:00 PM la Hotel Premium, Avenida Júlio de Mesquita, Cambuí, Campinas. Pentru mai multe informații sunați la +55 (19) 3253-5802 sau +55 (19) 3256-2339.

Prelegeri deschise la Buenos Aires, Argentina.
Prelegerile deschise gratuite au loc în prima duminică a fiecărei luni, la 5:00 PM. Pentru mai multe informații sunați la +54 (11) 4711-9076.

Prelegeri deschise gratuite la München, Germania.
Prelegerile deschise au loc joi, la 7:00 PM la Karawanserei, Pettenkoferstr. 1, 80335 München. Pentru mai multe informații sunați la +49 (0) 800-510.

Prelegeri deschise la Palermo, Italia.
O prelegere deschisă gratuită va avea loc sâmbătă, 5 mai la Palermo, Italia. Pentru mai multe informații sunați la +39 320 013 6191.

Vezi site-ul nostru de web în 10 limbi
English
    Spanish    Italian    Portuguese    Russian
German    Magyar    French    Czech
   Japanese

Participă la prelegerile noastre introductive
Selectează aici pentru afișarea unei liste a centrelor.

Contact
Selectează aici pentru a trimite un email editorului.

Înscriere
Dacă ai primit acest buletin, selectează aici pentru a te înscrie.


Fellowship of Friends, Inc.
(fundație religioasă non-profit)
P.O. Box 100 · Oregon House, CA 95962
copyright © 2007 · toate drepturile rezervate

Nici o parte a acestui buletin nu poate fi copiată, retipărită sau reprodusă, sub nici o formă, fără permisiunea scrisă a Fellowship of Friends.

(Imaginile incluse au numai scop educațional și nu pot fi folosite pentru nici un alt scop.)